Oligarhul fugar Ilan Şor, fondatorul partidului de opoziţie (prorus) care îi poartă numele, a negat luni că Rusia ar avea vreo legătură cu protestele antiguvernamentale care zdruncină Republica Moldova de mai multe luni, anunţând că oamenii vor continua să iasă în stradă pentru a cere compensarea creşterii preţurilor la gaze şi electricitate, transmite agenţia de presă EFE.
‘În spatele revendicărilor noastre nu se află nimeni altcineva decât poporul Moldovei, decât propria mea persoană şi echipa partidului pe care îl conduc. De aceea fac apel la (preşedinta Maia) Sandu să nu încerce să-şi camufleze politicile sale stupide şi măsurile antipopulare (…) cu Rusia, sabotori sau altcineva”, a scris Ilan Şor pe contul său de Telegram.
Şor, cunoscut pentru poziţia sa prorusă, a declarat că, duminică, preşedinta proeuropeană a Republicii Moldova, Maia Sandu, şi premierul său Dorin Recean „au scuipat din nou în faţă propriul popor”.
„Eşecurile Maiei Sandu se reflectă în geopolitică, ni se spune despre anumite forţe care ar încerca să destabilizeze Republica Moldova”, susţine acesta.
„Repet, nici eu, nici echipa mea nu suntem în slujba altor interese decât cele ale poporului Moldovei, spre deosebire de Maia Sandu, care serveşte intereselor Bruxellesului şi Washingtonului şi toată lumea ştie asta”, subliniază Ilan Şor, al cărui mesaj de pe Telegram a fost preluat intens de numeroase media de stat ruse.
Şor, care se ascunde în prezent în afara ţării (în Israel, conform media moldovene) de justiţia de la Chişinău care îl acuză de corupţie, a avertizat că partidul său nu va renunţa la proteste „atât timp cât autorităţile nu vor plăti integral facturile la gaze, încălzire şi electricitate pentru cele trei luni de iarnă”.
„Dacă nu sunteţi în stare să faceţi acest lucru, demisionaţi”, le transmite el autorităţilor moldovene, amintind că UE a acordat Republicii Moldova fonduri pentru depăşirea crizei energetice, de care Chişinăul acuză Moscova şi pe care o leagă de campania militară rusă din Ucraina vecină.
Vicepreşedintele Partidului Şor, Marina Tauber, a declarat luni pentru agenţia rusă de presă TASS că opoziţia a adunat peste 700.000 de semnături ale cetăţenilor moldoveni care s-au alăturat cererii ca guvernul să le achite facturile la gaze, agent termic şi electricitate.
Partidul Şor a organizat duminică o nouă demonstraţie antiguvernamentală la care au participat câteva mii de persoane.
Partidul „Acasă Construim Europa” (PACE) şi Scutul Poporului, celelalte două componente ale Mişcării Pentru Popor (MPP), din care face parte şi partidul ŞOR, nu au dorit să participe la manifestaţia de duminică.
Manifestaţia, cu caracter paşnic – potrivit organizatorilor -, a degenerat în îmbrânceli, poliţia deschizând protocoale în cazul a 77 de persoane, inclusiv 24 de minori, pentru „încălcarea ordinii publice, blocarea traficului, comportament agresiv şi violenţă împotriva oamenilor legii”.
La rândul său, Marina Tauber l-a acuzat pe şeful Poliţiei naţionale moldovene, Viorel Cernăuţeanu, că ar fi lovit-o şi a afirmat că va depune plângere la poliţie, potrivit Agora.md.
„Vreau să declar oficial şi o să rog presa să ne ajute şi să ne ofere aceste video-uri de astăzi, unde Cernăuţeanu, şeful IGP, m-a lovit pe mine, deputat în parlament. Luni, noi o să depunem toate plângerile respective în toate instituţiile statului, pentru ca acest hoţ şi bandit, sluga Maiei Sandu, să răspundă şi să stea la puşcărie”, a declarat Tauber şi a îndemnat mulţimea să scandeze „jos Cernăuţeanu!”.
Cel mai probabil, parlamentara se referă la îmbrâncelile care au izbucnit mai devreme, atunci când manifestanţii nu au fost lăsaţi de către poliţişti să ajungă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, notează publicaţia NewsMaker.
Deocamdată, poliţia nu a comentat acuzaţiile Marinei Tauber, însă a indicat că protestatarii au ignorat Legea cu privire la întruniri şi declaraţia depusă pentru organizarea întrunirii.
Reacţia guvernului de la Chişinău cu privire la manifestaţia de duminică a fost prezentată de purtătorul său de cuvânt. „Executivul nu comentează protestul organizat duminică. Este dreptul democratic al cetăţenilor să protesteze cu respectarea legii cu privire la întruniri”, a afirmat Daniel Vodă.
Poliţia din Republica Moldova a anunţat duminică, cu câteva ore înainte de manifestaţie, că a arestat membri ai unei reţele „orchestrate de Moscova” cu scopul de a destabiliza situaţia din republică, conform mass-media internaţionale.
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu, a indicat într-o conferinţă de presă că 25 de bărbaţi au fost interogaţi de anchetatori, iar şapte au fost reţinuţi.
”Informaţiile despre implicarea grupărilor din Federaţia Rusă au fost confirmate, inclusiv de agentul nostru sub acoperire”, a afirmat şeful poliţiei moldovene, în contextul în care Washingtonul acuzase la sfârşitul săptămânii trecute Moscova că încearcă să destabilizeze Republica Moldova.AGERPRES