”Ora Guvernului” din plenul Camerei Deputaţilor a fost amânată; Aurescu nu poate fi prezent

„Ora Guvernului” din plenul Camerei Deputaţilor a fost amânată, luni, pentru că invitatul, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, nu poate fi prezent.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis luni Biroului permanent al Camerei Deputaţilor că ministrul Bogdan Aurescu nu poate participa la şedinţa plenului dedicată „Orei Guvernului” întrucât are stabilită cu mult timp înainte o vizită externă, care nu poate fi anulată.

În perioada 13-14 martie Bogdan Aurescu va efectua o vizită la Vilnius, la invitaţia ministrului afacerilor externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, se arată în adresa de la Ministerul de Externe.

Şedinţa Camerei era programată de la ora 16,00, iar prezenţa ministrului a fost solicitată de grupul parlamentar al AUR.

Temele dezbaterii politice erau: „Eşecul aderării României la spaţiul Schengen şi măsurile avute în vedere pentru îndreptarea acestui obiectiv ratat; Informare privitoare la lucrările efectuate de autorităţile ucrainene la Canalul Bîstroe fără aprobarea părţii române, lucrări ce pot genera posibile prejudicii economice şi de mediu cauzate României şi cum vor fi recuperate aceste prejudicii; Ce măsuri a întreprins Ministerul Afacerilor Externe la nivel diplomatic şi juridic în speţa Canalul Bîstroe în vederea stopării acestui dezastru de mediu cu repercusiuni economice grave la adresa României”, potrivit reprezentanţilor AUR. AGERPRES