Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost astăzi într-o vizită de lucru în raionul Râșcani, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„Am fost astăzi în nordul țării, în localitățile Mihăileni și Recea din raionul Râșcani și le mulțumesc locuitorilor acestor sate pentru primirea foarte caldă și discuțiile utile pe care le-am purtat. Prin eforturi comune, cu oameni ca ei – muncitori, inimoși, încrezători – vom reuși să trecem peste greutățile momentului și să construim aici, acasă, o țară europeană”, a spus șefa statului.
Totodată, președintele țării a vizitat Fabrica de brânzeturi ”Lactis” din orașul Râșcani. „M-am bucurat să cunosc colectivul de acolo care, inclusiv cu sprijinul statului, reușește să investească în modernizarea întreprinderii și să dezvolte afacerea. Vom continua să îi susținem pe antreprenorii care investesc în calitatea produselor pentru că eforturile lor contribuie la creșterea economiei țării, creează locuri de muncă la noi în țară și generează mai multe venituri la bugetul de stat”, a subliniat președintele Maia Sandu în discuțiile cu angajații de la fabrică.