Şah: Kirill Shevchenko a adus României medalia de argint la Campionatul European Open din Serbia

Şahistul de origine ucraineană Kirill Shevchenko a adus României medalia de argint la Campionatul European Open de la Vrnjacka Banja (Serbia), după o evoluţie foarte bună în ultimele runde ale competiţiei încheiate luni.

Shevchenko (21 ani), proaspăt campion al României, a terminat pe locul secund în Serbia, la egalitate (8,5 puncte) cu rusul Alexei Sarana (sub egida FIDE), medaliat cu aur, şi cu belgianul Daniel Dardha, medaliat cu argint. Departajarea s-a făcut prin coeficientul Buchholz.

Luni, în ultima rundă, a 11-a, Shevchenko a remizat cu Sarana, iar Dardha l-a învins pe ucraineanul Anton Korobov, fost lider al clasamentului.

România a participat la Europeanul open cu 20 de şahişti, doar trei reuşind clasarea în top 100, Shevchenko (2), Constantin Lupulescu (66) şi David Gavrilescu (92).
AGERPRES