Turcia: De sâmbătă, 18 martie, începe procesul de alegere a preşedintelui şi a Parlamentului

Procesul electoral pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale programate pentru 14 mai va fi lansat sâmbătă, 18 martie, a anunţat marţi Comisia Electorală din Turcia, transmite EFE.

Decretul, publicat în Buletinul Oficial al statului, precizează că sâmbătă are loc începerea oficială a procesului, iar de duminică se primesc candidaturile pentru şefia statului, un termen care se va încheia pe 23 martie pentru candidaţii înregistraţi de partidele politice şi pe 27 martie pentru propunerile cetăţeneşti.

Lista finală a candidaţilor va fi anunţată pe 31 martie, conform calendarului, iar campania electorală va începe oficial.

Partidul islamist AKP, care conduce Turcia din 2002, a precizat deja că actualul preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, va fi candidatul său, în timp ce o coaliţie de opoziţie de şase partide, condusă de partidul social-democrat CHP şi partidul naţionalist IYI, a anunţat candidatura lui Kemal Kilicdaroglu, liderul CHP.

Nu este încă sigur dacă partidul de stânga şi prokurd HDP, al treilea din Parlament, îşi va anunţa un candidat propriu sau va alege să-l susţină pe Kilicdaroglu.

Este posibilă de asemenea prezenţa la alegeri a lui Muharrem Ince, candidatul CHP la alegerile din 2018, care în 2021 a părăsit formaţiunea pentru a-şi fonda propriul partid, Memleket.

Între 27 aprilie şi 9 mai se va putea vota la consulatele turceşti din străinătate şi în punctele de frontieră şi aeroporturile din Turcia, ceea ce va facilita votul pentru milioane de emigranţi turci.

Pe 14 mai, cetăţenii vor merge la urne, iar, dacă niciunul dintre candidaţii la preşedinţie nu va primi peste 50%, va avea loc un al doilea tur de scrutin pe 28 mai.

Sondajele arată că Erdogan ar obţine în jur de 44% din voturi, ceea ce ar face posibilă o victorie a opoziţiei dacă coaliţia formată în jurul lui Kilicdaroglu se va menţine unită, iar alegătorii HDP decid să-l susţină, conchide EFE. AGERPRES