Universitatea Politehnica – prima conexiune cuantică funcţională şi integrată din România

Universitatea Politehnica din Bucureşti, prin institutele de cercetare PRECIS şi CAMPUS, împreună cu Reţeaua Naţională pentru Educaţie şi Cercetare din România – RoEduNet, a implementat primele conexiuni cuantice.

Noile tehnologii vor fi disponibile studenţilor şi echipelor de cercetare.

Potrivit unui comunicat de presă al UPB, pentru a sprijini extinderea acestei reţele, la Universitatea Politehnica din Bucureşti vor fi pregătiţi specialişti în tehnologia cuantică.

Astfel, studenţii vor avea acces la un suport avansat teoretic în acest sector de viitor, prin intermediul primului program din România de masterat, înfiinţat de Departamentul de Calculatoare, specializat în calculul cuantic.

Potrivit rectorul UPB Mihnea Costoiu, în următorii ani tehnologiile cuantice vor face posibilă realizarea unor lucruri care astăzi par a fi imposibil de realizat.

„Fie că vorbim de calculul cuantic, de senzori, simulări, criptografie sau telecomunicaţii, începe să apară o întreagă generaţie de noi tehnologii cuantice, cu un impact economic şi social de mare amploare. Unele sunt deja în curs de dezvoltare, în timp ce multe altele vor fi dezvoltate în următoarele câteva decenii. La nivelul învăţământului superior şi al cercetării din România se observă o preocupare constantă privind cercetarea în acest domeniu şi participarea activă la iniţiativele europene privind Quantum Technologies. Acestea vor impacta lumea pe care o cunoaştem astăzi”, a susţinut rectorul UPB, citat în comunicat.

Pe parcursul anului 2022, 85% dintre companiile şi organizaţiile din întreaga lume au fost vizate de cel puţin un atac cibernetic şi doar jumătate din datele distruse au putut fi însă şi recuperate, se arată în comunicat.

„Totodată, România este una dintre ţările din Europa cu un număr ridicat de atacuri cibernetice. Acestea sunt, în general, îndreptate fie către instituţiile publice, fie către cele private. Căutând soluţii la această problemă a prezentului, Universitatea Politehnica din Bucureşti devine promotor al tehnologiilor cuantice, implementând primele conexiuni cuantice din România, care schimbă, printr-un mediu sigur, chei criptografice, cu scopul de a creşte securitatea şi eficienţa comunicaţiilor”, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior. AGERPRES