Relația Județului Iași cu Republica Moldova se consolidează prin intermediul Euroregiunii Siret-Prut-Nistrum precizează președintele CJ Iași Costel Alexe, care a participat, la Hîncești, în Republica Moldova, la ședința Consiliului Director al Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru.
„De la preluarea Președinției AESPN am susținut că prin intermediul acesteia trebuie să consolidăm colaborarea transfrontalieră și relațiile bilaterale dintre România și Republica Moldova. Interconectarea din cadrul Euroregiunii Siret-Prut-Nistru va ajuta administrațiile publice din ambele state să acceseze fonduri europene nerambursabile și să implementeze proiecte care să asigure prosperitatea comunităților noastre. AESPN este un instrument prin care putem contribui concret la racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și să îndeplinim astfel, împreună, unul dintre obiectivele acordului în baza căruia România oferă asistență financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro Guvernului de la Chișinău.
Îi asigur pe toți partenerii noștri de peste Prut că au în Consiliul Județean Iași un susținător în parcursul lor democratic și european.
În cadrul ședinței am aprobat cererea de aderare a raionului Taraclia la Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, astfel că AESPN va reuni 30 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălți, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și 5 județe din România, respectiv Bistrița-Năsăud, Iași, Neamț, Prahova și Buzău”, subliniază Costel Alexe.