Şeful ANMDMR: Autorizaţia de fabricaţie a unui producător de medicamente, suspendată; vitamina C fiole, fără alternative terapeutice

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), Răzvan Prisada, a declarat că, în urma suspendării autorizaţiei de fabricaţie a unei fabrici, se caută alternative pentru a nu exista probleme în aprovizionarea cu medicamentele produse de acest operator economic şi pentru care nu există produse similare în piaţă.

Potrivit preşedintelui ANMDMR, în urma unui control de la începutul lunii martie, inspectorii agenţiei au controlat o fabrică de medicamente unde „se desfăşurau activităţi neautorizate” şi au suspendat autorizaţia de fabricaţie a producătorului respectiv.

„S-au constatat fabricarea şi comercializarea de medicamente fără autorizaţie de punere pe piaţă printr-un proces de fabricaţie care nu era validat. E vorba de comercializarea unor serii dintr-un produs care nu avea autorizaţie de punere pe piaţă nici în România şi nici în alte state membre ale UE. (…) Interesul principal a fost pentru pseudoefedrină. (…) Pentru efedrina de 50 mg există autorizaţie de punere pe piaţă de mai bine de 15 ani, doar că acel produs nu a ajuns pe piaţa din România, şi un al doilea produs – un compus care conţine şi pseudoefedrină. (…) Controlul a fost efectuat în urma semnalelor primite de la instituţiile de anchetă abilitate. Dacă ne referim la activitatea de inspecţie farmaceutică, ANMDMR face controale inopinate atât pe unităţile de producţie, cât şi pe cele distribuţie şi în farmacii”, a spus, miercuri, Prisada, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că, potrivit organelor de anchetă, pseudoefedrina şi efedrina au fost utilizate în alte ţări ale Uniunii Europene pentru producerea metamfetaminei.

Prisada a menţionat că ANMDMR a verificat dacă prin suspendarea autorizaţiei de fabricaţiei a producătorului respectiv nu este afectată piaţa de medicamente din România şi doar pentru vitamina C fiole nu există alte alternative terapeutice.

„Medicamentele acelui producător care sunt deja în farmacii nu vor fi retrase. (…) Am identificat câteva produse care au echivalent, dar nu au un produs similar în piaţă, pe aceeaşi substanţă şi concentraţie. Vom identifica cu colegii din producţie care ar fi alternativele pentru a nu exista probleme în aprovizionarea cu produse generate de această decizie de suspendare a autorizaţiei de fabricaţiei a producătorului respectiv”, a explicat Prisada.

Laurenţiu Huică, fost vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente din România, a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti pentru 30 de zile, alături de un alt cetăţean român, într-un dosar privind producerea unor mari cantităţi de droguri (metamfetamină), au declarat pe 14 martie surse judiciare pentru AGERPRES.

Conform DIICOT, în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, cei doi arestaţi, împreună cu cetăţeni cehi, slovaci, polonezi, lituanieni, au format o grupare transfrontalieră, care a acţionat pe teritoriul mai multor state din spaţiul Uniunii Europene – Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania şi România – în scopul punerii pe piaţă a substanţelor clasificate.

Gruparea a perfecţionat un circuit de deturnare de la destinaţia legală, „spălare” şi înglobare, prin fabricare, a doi precursori, efedrină şi pseudoefedrină, în medicamente, sub formă de comprimate. Membrii grupului ar fi transportat comprimatele din România în Polonia către societăţi care le-ar fi achiziţionat, fără a deţine autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor. AGERPRES