Culeg de pe jos sămânța

înainte ca ea să încolțească…

Aș putea să culeg moartea

înainte de a da rodul

salvând de la naștere nedoritul…

 

Un avort megalitic

aș ciopli în pântecul desfrunzit

în timp ce marele păcat

crește din acest refuz dat vieții

asemănător cu despărțirea de Dumnezeu

 

Ce ne face să fim împreună?

Ce gând ne însămânțează credința?

În urma pașilor

se retrag oceanele lumii

cum se mai retrag de pe câmpul de luptă

armatele învinșilor fără de  număr

și fără de nume …

 

Eu vin înspre tine

pe când tu de mult ai plecat

și totuși

îți găsesc îmbrățișarea pusă la uscat

 

Mai greu ne dăm seama

cât suntem de vii

sângele nostru lucrează

pentru mai multe trupuri

pentru mai multe vieți deodată

cu noaptea zidită în zi

 

Un fel de vinovăție colectivă

(în care nimeni nu este pedepsit

în care toți avem iertarea pe creștet)

naște în noi o viață fictivă.

 

Culeg de pe jos sămânța

înainte ca ea să încolțească…

Afară e întunericul nopții,

în mine

doar scârție balamalele sorții

 

(Din nou a deraiat un poem!

Să-l arunce pe geam,

sub roți ruginite de tren).