Camera Deputaţilor: Ministrul Sportului, Eduard Novak, chemat la ‘Ora Guvernului’

Ministrul Sportului, Eduard Novak, este chemat, luni, la dezbaterea „Ora Guvernului”, potrivit unei solicitări aprobate săptămâna trecută de conducerea Camerei Deputaţilor.

Grupul parlamentar al USR l-a chemat pe ministrul Sportului la „Ora Guvernului”, tema dezbaterilor politice fiind reprezentată de necesitatea clarificării cazurilor de potenţiale conflicte de interese la nivelul ministerului.

Deputaţii USR vor astfel ca Parlamentul să fie informat despre „mecanismele de la nivelul ministerului care monitorizează, auditează şi previn conflicte de interese în acordarea premiilor şi rentelor viagere privind deciziile în beneficiul propriu sau beneficiul rudelor de gradul I”, despre activitatea Ministerului Sportului în relaţia cu federaţiile naţionale şi clarificarea posibilelor ingerinţe în alegerile interne ale unora dintre acestea, precum şi despre „prorogarea nejustificată a implementării legii de sprijin pentru sportivii juniori, prin sprijinul material necesar echipamentelor, transportului şi hranei acestora”. AGERPRES