Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. În perioada 13-19 martie, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 707,6 milioane de lei (aproximativ 35,3 mln de euro), transmite MOLDPRES.
Potrivit instituției, persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 16,9 mln de lei, ceea ce reprezintă 2,4% din totalul sumei încasate. Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11 569 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 60 024 de traversări.
La capitolul combaterea fraudelor, au fost constatate 98 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 300 de mii de lei.
De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 7,2 miliarde de lei, cu 20,6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.