Ucraina: Vladimir Putin îi transmite lui Xi Jinping că este pregătit să discute despre planul de pace chinez

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni, în timpul unei întrevederi cu omologul său chinez Xi Jinping la Moscova, că este pregătit să discute despre planul de pace propus de Beijing pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, transmit Reuters şi AFP.

”Suntem mereu deschişi pentru un proces de negocieri. Indubitabil, noi vom discuta despre toate aceste chestiuni, inclusiv despre iniţiativele dumneavoastră, pe care le tratăm cu respect”, a declarat Putin în timpul acestei întâlniri informale al cărei început a fost transmis de televiziunea publică rusă.

”Avem multe sarcini şi obiective comune”, a adăugat liderul rus.

Cei doi lideri s-au adresat unul altuia cu sintagma ”drag prieten”.

De partea sa, liderul chinez i-a transmis lui Vladimir Putin că este ”convins” că acesta se bucură de sprijinul poporului rus înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.

Adresându-se prin intermediul unui interpret, Xi Jinping i-a mulţumit liderului de la Kremlin pentru susţinerea oferită Chinei şi a subliniat că relaţiile dintre Beijing şi Moscova trebuie să fie apropiate.

”Suntem parteneri într-o cooperare strategică globală. Acest statut face necesară existenţa unor relaţii strânse între ţările noastre”, a spus şeful statului chinez în debutul întâlnirii cu liderul rus.

Xi Jinping este primul lider extern care se întâlneşte cu Vladimir Putin după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare pe numele liderului de la Kremlin, ca urmare a deportării a mii de copii ucraineni în Rusia de la începutul războiului din Ucraina. Referitor la acest aspect, diplomaţia chineză a cerut luni CPI, al cărei sediu se află la Haga, să evite orice ”politizare” şi să respecte imunitatea şefilor de stat.

Luni, Kievul i-a solicitat Chinei să-şi ”folosească influenţa asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului de agresiune” din Ucraina. Propunerea chineză conţine însă doar declaraţii generale şi nu include niciun detaliu concret despre modul de încheiere a conflictului soldat până acum cu zeci de mii de morţi şi strămutarea a milioane de persoane.

Washingtonul şi aliaţii lor occidentali sunt sceptici în legătură cu motivaţiile Chinei, remarcând faptul că până acum Beijingul a refuzat să condamne Rusia pentru invadarea Ucrainei. După ce surse americane au afirmat că forţele ruse utilizează şi muniţii chinezeşti, China a replicat că SUA sunt cele care trimit arme pe câmpul de luptă din Ucraina.

În ceea ce o priveşte, Londra şi-a exprimat luni speranţa că Xi Jinping va face presiuni asupra lui Vladimir Putin pentru ”a pune capăt atrocităţilor” din Ucraina.

Potrivit cotidianului american Wall Street Journal, după revenirea în ţară preşedintele chinez ar putea avea o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

În timpul vizitei de trei zile în Rusia, preşedinţii rus şi chinez vor semna mai multe acorduri, în special cu privire la cooperarea bilaterală până în 2030. AGERPRES