Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat ieri satele Bardar și Nimoreni, din raionul Ialoveni, comunică MOLDPRES.
Serviciul prezidențial de presă a relatat că în discuțiile cu oamenii, șefa statului le-a vorbit despre eforturile pe care le face guvernarea pentru a păstra liniștea și pacea în țară, despre planurile de dezvoltare economică pentru următorii ani și despre obiectivul major de a deveni parte a marii familii europene până la sfârșitul acestui deceniu.
„Oamenii din aceste localități au fost dintotdeauna susținători ai democrației și ai parcursului european al țării, iar astăzi înțeleg șansa istorică pe care o avem pentru a înfăptui aderarea Moldovei la UE, fiind determinați să se implice pentru reușita noastră comună. Am discutat și despre reforma justiției – oamenii ne-au cerut să mergem înainte, cu pași hotărâți, pentru a elibera justiția din captivitatea corupților”, a subliniat Maia Sandu.
La Bardar, președintele Maia Sandu a vizitat două întreprinderi locale – o seră de flori, deținută de o familie de antreprenori, și o vinărie care produce divinuri. „Mă bucur de fiecare dată să cunosc oameni harnici, care au curajul să investească în afaceri și să creeze locuri de muncă, generând venituri pentru localități și pentru țară. Statul trebuie să asigure stabilitate, să îmbunătățească infrastructura și să reducă birocrația pentru a spori șansele agenților economici. La Bardar, în cadrul Programului „Satul European”, se finanțează extinderea sistemului de canalizare”, a menționat șefa statului.
La Nimoreni, președintele a mers la șantierul complexului sportiv al gimnaziului – un proiect de aproape 10 milioane de lei din cadrul Programului „Satul European” – care va asigura elevii, dar și alți iubitori ai sportului din localitate, cu condiții potrivite pentru activitățile sportive și de recreere. „Programul „Satul European” susține proiecte de dezvoltare a comunităților în aproape jumătate din localitățile din țară. Vrem ca oamenii din toate satele și orașele să se bucure de condiții bune de trai”, a conchis șefa statului.