„Astăzi am avut comisia de anchetă din Camera Deputaţilor cu privire la achiziţiile din timpul pandemiei (…). Primele şapte puncte, şapte persoane care au reprezentat statul român la cel mai înalt nivel. Prin această ordine de zi, singurul lucru dezbătut a fost punctul 8 – diverse -, pentru că niciunul dintre miniştri şi comandantul operaţiunii, Raed Arafat, nu s-au prezentat în faţa Comisiei de anchetă. În cazul unora, motivele au fost hilare, preşedintele comisiei transmiţând că nu a putut să îi contacteze şi că nu există date de contact pentru Victor Costache şi pentru doamna Ioana Mihăilă, deşi ei au fost miniştri ai statului român. Credem că această situaţie este inadmisibilă, cerem miniştrilor Sănătăţii să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă şi vreau să vă aducem în atenţie faptul că este deja a treia oară când domnul Arafat nu vine în faţa acestei Comisii de anchetă, sub diferite pretexte”, a precizat Simion la o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, în şedinţa de miercuri a Comisiei de anchetă ar fi trebuit audiaţi: Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii; Victor Costache, ministru al Sănătăţii în perioada 16 ianuarie 2020 – 26 martie 2020; Nelu Tătaru, ministru al Sănătăţii în perioada 26 martie 2020 – 23 decembrie 2020; Ioana Mihăilă, ministru al Sănătăţii în perioada 21 aprilie 2021 – 8 septembrie 2021; Attila Szekely Zoltan, ministru interimar al Sănătăţii în perioada 8 septembrie 2021 – 25 noiembrie 2021; Vlad Voiculescu, ministru al Sănătăţii în perioada 23 decembrie 2020 – 14 aprilie 2021; şi Raed Arafat, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. AGERPRES