1.594 pacienţi cu COVID-19, internaţi în spitale; 37 de decese – în ultima săptămână

Un număr de 1.594 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 146 de pacienţi, dintre care 131 nu sunt vaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 140 sunt minori, toţi fiind în secţii.

În săptămâna 20 – 26 martie, au fost raportate de către INSP 37 de decese la pacienţi cu COVID: 21 de bărbaţi şi 16 femei.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, unul la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, şapte la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, nouă la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi 19 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 34 dintre pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 15 dintre aceştia erau vaccinaţi anti-COVID.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.858 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România. AGERPRES