La întâlnirea programată astăzi, 27 martie 2023, dintre primarul Mihai Chirica, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi reprezentanţii conducerii, părinţilor şi elevilor de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi, părinții și elevii au propus ca activitatea didactică să fie organizată într-o construcţie provizorie, în arealul Colegiului.
Mai precis, reprezentanţii părinţilor au propus ca începând cu anul şcolar 2023 – 2024, din toamnă, actul didactic să aibă loc într-o construcţie temporară, după modelul folosit în Timişoara sau unele sectoare din Bucureşti. Primăria Municipiului Iași va trebui să se ocupe de amenajarea acestei construcţii, de conectarea la utilităţi şi de asigurarea mobilierului necesar desfăşurării activităţilor şcolare.
„Am luat act de propunerea părinţilor şi elevilor Colegiului şi încercăm să găsim cea mai bună soluţie care să satisfacă cerinţele lor. Practic, în zilele următoare, împreună cu conducerea şcolii şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, vom căuta ca în perimetrul Colegiului să identificăm un spaţiu pentru amenajarea unei construcţii temporare şi vom căuta pe piaţă, prin procedură publică, un furnizor pentru astfel de servicii. Sunt soluţii aplicate cu succes şi în alte oraşe din România şi ne vom ocupa cu prioritate de acest proiect. Practic, satisfacem cele două solicitări ale părinţilor şi elevilor: să înveţe dimineaţa şi să înveţe în Copou, în același spațiu.
Este o soluție rezonabilă, întrucât nu încarcă nici activitatea altor unități de învățământ. Este și o soluție scumpă, dar, așa cum am demonstrat întotdeauna, pentru mine, ca primar, școala are prioritate.
În aceeaşi ordine de idei, cer ajutor şi fac un apel la instituţiile abilitate în emiterea avizelor de funcţionare a unei astfel de construcţii să fie alături de noi pentru materializarea unui astfel de proiect”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Aşa cum s-a convenit, elevii şi cadrele didactice ale Colegiului îşi vor desfășura activitatea în construcţia temporară pe o perioadă determinată (circa 2 ani şi jumătate), pe perioada lucrărilor de consolidare și modernizare a şcolii. Procedura de licitaţie pentru încredințarea lucrărilor este în desfăşurare, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 3 mai 2023.