Maricel Popa (PSD):  Privesc cu optimism spre viitor

„Omul sfințește locul! Aceasta este una dintre devizele care se potrivește perfect primarului comunei Miroslovești Constantin Cojocaru”, precizează senatorul PSD Maricel Popa. Acesta a amintit câteva dintre realizările primarului comunei Miroslovești: modernizarea drumurilor, reabilitarea Centrelor Culturale din Soci și Miroslovești, extinderea rețelelor de utilități, modernizarea școlilor și grădinițelor sunt câteva dintre investițiile implementate sau aflate în lucru. În perioada următoare vor intra la finanțare o serie de proiecte care vizează construirea de piste pentru biciclete, locuințe sociale, stații de încărcare și achiziția unor microbuze școlare electrice.
„ Preocupat permanent pentru dezvoltarea comunității, Constantin Cojocaru a primit girul colegilor social-democrați pentru a-i reprezenta și în calitate de președinte a organizației locale. Actualul edil a preluat astfel ștafeta de la seniorul Gheorghe Astanei, căruia vreau să îi mulțumesc pentru întreaga activitate în mijlocul social-democraților ieșeni.
 Privesc cu optimism spre viitor și am încredere că alături de astfel de oameni, competenți, cinstiți și harnici, vom reuși să dezvoltăm toate comunitățile locale din județul nostru”, subliniază Maricel Popa.