„Ouă încondeiate. Expoziţie. Atelier. Vânzare”

Muzeul Etnografic al Moldovei – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociatia Art-Mestesugurile Prutului organizează în perioada 1 – 2 aprilie 2023, pe Esplanada Palatului Culturii, manifestarea interactivă „Ouă încondeiate. Expoziţie. Atelier. Vânzare”, ajunsă la a XXII-a ediţie.
Organizat în preajma Sărbătorilor Pascale, evenimentul readuce în atenția publicului tainele meşteşugului şi ale artei încondeierii ouălor, participanții fiind meșteri populari din Paltinu, Horodnic de Sus, Moldoviţa, Rădăuţi şi Lupcina (jud. Suceava), Rogojeşti (jud. Botoşani), Iași și Scânteia (jud. Iaşi).
De asemenea, printre invitații acestei ediții se numără meşteri din Vorona şi Hulub (Botoşani), Şcheia şi Plopeni (Suceava), Piatra Neamț (Neamț) şi Iaşi, care vor expune obiecte cu temă religioasă (icoane, troiţe miniaturale, pistornice, cruci de mână), precum şi coşuri realizate din răchită şi din sfoară.