Parlamentul se convoacă joi în ședință plenară

Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Parlamentul se convoacă joi, 30 martie, în ședință plenară. Membrii Biroului permanent au aprobat astăzi suplimentul la ordinea de zi, transmite MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, deputații vor examina, în a doua lectură, proiectul de lege prin care se propune reformarea Curții Supreme de Justiție (CSJ), precum și evaluarea extraordinară a judecătorilor CSJ și a candidaților la această funcție. Pe ordinea de zi a mai fost inclusă inițiativa legislativă care prevede delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție și ale Centrului Național Anticorupție la investigarea cauzelor de corupție la nivel înalt.

În plenul Parlamentului va fi propus spre examinare în a doua lectură proiectul de lege privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare. De asemenea, vor fi propuse spre adoptare modificări legislative care vizează aspecte conexe de guvernanță corporativă și piața de capital.

Tot în a doua lectură vor fi examinate proiectul de lege cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural, precum și inițiativa legislativă prin care se oferă tinerilor oportunitatea de a face stagii plătite de practică în sectorul public.