Încep să cred în cel care fuge

cu părul tuns

(să nu-i intre în ochi)

cu tălpile ferecate de sârma ghimpată

cu brațele ridicate pe marginea zidului

Încep să cred

că inima de mult nu mai este a mea

decât dacă

cel care s-a topit în cuptoare

îmi dă voie să o culc în pieptul meu

să o scot la plimbare

prin nopțile rămase afară

sub luminile Menorei

Încep să cred că eu totuși exist

că eu totuși respir

liber

din libertatea celui ucis

încep să cred

pentru a fi la rândul meu crezut

că tu ai fost coșmarul acelor dimineți

din care nu te-ai mai trezit!