Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, marţi, că sistemul de pensii trebuie reformat în aşa fel încât să fie echitabil şi să fie sustenabil.
Şeful statului a fost întrebat cu privire la raportul favorabil dat de comisiile de specialitate din Senat la proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
„Ştiţi că nu comentez legi care sunt în parcursul parlamentar. Acolo lucrurile sunt discutate, sunt analizate. Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea, dar pot să vă confirm ceea ce am spus şi ultima dată când am avut o întrebare pe această temă la Bruxelles: pensiile sunt o temă foarte, foarte serioasă şi nu numai pentru pensionari, ci şi pentru politicieni. Noi trebuie să avem grijă să reformăm sistemul de pensii în aşa fel încât să fie echitabil şi să fie sustenabil, adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viaţă de muncă, dar trebuie să ne asigurăm că sistemul este foarte solid şi că aceste pensii pot fi plătite şi peste zece, peste 20 şi peste 30 de ani, despre asta vorbim, restul sunt discuţii pe detalii de care se ocupă Parlamentul şi când ajunge la mine o să vă spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie să mai lucreze o dată”, a declarat preşedintele Iohannis, după întâlnirea cu premierul polonez, Mateusz Morawiecki, care efectuează o vizită la Bucureşti.
Majoritatea voturilor exprimate au fost „pentru”, înregistrându-se şi nouă voturi împotrivă şi abţineri. Senatorii AUR s-au abţinut de la vot.
Proiectul va intra, miercuri, în dezbaterea plenului Senatului, prima Cameră sesizată.
Termenul de adoptare tacită a proiectului este 31 martie. AGERPRES