UE a anunțat un nou program de asistență pentru organizațiile societății civile din Republica Moldova

Chişinău, 4 apr. /MOLDPRES/. Organizațiile societății civile din Republica Moldova (OSC) pot depune proiecte în cadrul unui Program anunțat de UE, care să contribuie la implementarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova, comunică MOLDPRES.

Programul își propune să fie eficientizate energetic cel puțin 20 de clădiri sociale, 25 de grupuri sanitare în școli și să asigure protecția consumatorilor prin activități de advocacy.

Programul de asistență pentru OSC-uri, anunțat de UE, are drept obiectiv principal consolidarea capacităților OSC-urilor în procesul de implementare a Acordului de Asociere, atât la nivel central, cât și la nivel local.

Organizațiile interesate sunt invitate să depună dosarul de participare până la 12 mai 2023.