Corul Naţional de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” – în premieră la Spotlight 2023

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” participă în premieră, în perioada 21 – 23 aprilie, la cea de a şaptea ediţie a Spotlight – Festivalul de artă vizuală în aer liber organizat în Bucureşti.

„Spotlight Festival 2023 marchează împlinirea a 60 de ani de existenţă ai Corului Madrigal cu o sesiune de video mapping pe faţada Teatrului Odeon, realizată de Mindscape Studio după un fragment muzical interpretat de celebrul ansamblu. Participarea Corului Madrigal la acest eveniment reprezintă un element de noutate absolută, piesa ‘Sârba pe scaun’ de Alexandru Paşcanu reprezentând universul sonor al momentului de artă vizuală”, informează organizatorii, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Festivalul de artă vizuală în aer liber Spotlight, cu tema „Geometry of the City”, oferă şi anul acesta nenumărate experienţe multimedia, atât în spaţii consacrate, cât şi în spaţii noi situate pe Calea Victoriei şi la ARCUB – Hanul Gabroveni.

„Între 21 şi 23 aprilie, clădiri celebre din Bucureşti prind viaţă prin video mapping, locuri iconice sunt populate de instalaţii multimedia, iar statuile oraşului sunt animate prin proiecţii de light art. Traseul Spotlight din acest an începe de la intersecţia Calea Victoriei cu strada Piaţa Amzei şi continuă de-a lungul acesteia până la Cercul Militar, cu o ultimă oprire în Centrul vechi, la ARCUB – Hanul Gabroveni”, precizează sursa citată.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 19,30 şi se încheie la ora 23,00.

Spotlight Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, cu sprijinul MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public. AGERPRES