Primăria Municipiului Iași și Filarmonica „Moldova” au sărbătorit sâmbătă, 8 aprilie, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, jubileul prilejuit de împlinirea a 50 de ani a Cvartetului Voces, prima formație profesionistă de stat a României.
„Despre muzică se spune că reprezintă cel mai bun exemplu despre cum ar fi comunicat sufletele oamenilor între ele dacă nu ar fi fost inventat limbajul! Poezie a aerului pur și domeniu al sacrului, muzica ne învață să fim mai buni unii cu alții!
Pe acest fond de ritm și armonie, am fost onorat și emoționat să mă aflu din nou alături de Cvartetul Voces într-un moment atât de important, cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de neobosită activitate în lumea muzicii.
Cel mai important ansamblu românesc de cvartet, Voces stă înscris cu litere de aur în marile lexicoane muzicale din țară și din străinătate, dar mai ales în sufletele iubitorilor de muzică din Iași. Căci Voces poartă în el ceva din farmecul inefabil al Iașului, fiindcă aici s-a născut și tot aici a crescut mare!
Să ascultăm ori de câte ori avem timp nepieritoarele interpretări ale acestui grup minunat, capabile să nască cele mai profunde emoții în inima și în mintea noastră!
Și să facem o reverență în fața tuturor celor care activat de-a lungul unei jumătăți de secol, cu atâta pasiune, în cadrul acestui prestigios grup muzical, în frunte cu domnii Bujor și Dan Prelipcean!
La mulți ani, Voces!”, a transmis primarul Mihai Chirica.