Ligia Deca: După pandemie a crescut din nou numărul incidentelor de violenţă şcolară

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni că după pandemia cu noul coronavirus a crescut din nou numărul incidentelor de violenţă înregistrate în unităţile de învăţământ.

Ligia Deca a afirmat că Ministerul Educaţiei împreună Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Direcţia de Siguranţă Şcolară din MAI lucrează la o procedură în aşa fel încât să fie tratate „mult mai prompt” cazurile de violenţă în şcoli.

„După pandemie a crescut din nou numărul de incidente de violenţă şcolară. Încă de atunci am luat legătura cu Ministerul Familiei, care înglobează Autoritatea pentru Protecţia Copilului, am discutat cu MAI care are acea direcţie de siguranţă şcolară şi lucrăm la o procedură între cele trei instituţii, şcoală – DGASPC şi Direcţia de Siguranţă Şcolară, în aşa fel încât să fie mult mai prompt tratate cazurile de violenţă în şcoli. Este important să avem un climat de combatere a violenţei în şcoli. Nu cred că este o chestiune în care vina aparţine unei părţi sau alteia, cred că este rolul nostru, al tuturor, să combatem aceste fenomene de violenţă în şcoli şi prin proceduri mai clare – cine greşeşte trebuie să plătească, însă în acelaşi timp garantând drepturile constituţionale ale tuturor actorilor implicaţi. Dreptul la educaţie este un drept garantat. Trebuie să vedem atunci când avem astfel de cazuri ca cele mediatizate cum reuşim ca drepturile individuale să nu afecteze drepturile tuturor celorlalţi”, a susţinut ministrul Educaţiei, la Timişoara, la o conferinţă pe tema digitalizării.

Deca a spus că Ministerul Educaţiei împreună cu Asociaţia Psihologilor din România lucrează la un plan de prevenţie privind violenţa în unităţile de învăţământ.

„Avem o colaborare cu Asociaţia Psihologilor din România. Lucrăm împreună cu ei la un plan de prevenţie care să însemne inclusiv campanii de conştientizare De altfel, Ministerul Educaţiei a şi lansat încă de anul trecut o campanie numită – „Nu sunteţi singuri” în ideea în care fiecare actor din şcoală să simtă că are unde să meargă atunci când avem astfel de cazuri. De asemenea, avem o strategie de educaţie parentală care a ieşit din dezbatere publică şi urmează să fie finalizată împreună cu specialiştii şi să poată să fie lansată pentru a fi şi susţinută cu fonduri”, a arătat Deca.

În opinia sa, este foarte important să existe echipe multidisciplinare care să poată gestiona situaţiile de conflict care apar.

„Trebuie să putem prin şcoli să ne apropiem familiile, fiindcă valorile se transmit şi în familie şi în şcoală şi în ceea ce priveşte prevenţia cred că este foarte important ca toţi specialiştii să avem echipe multidisciplinare. Avem nevoie şi de psiholog, şi de consilier local, şi de poliţişti şi de cadrele didactice care să aibă competenţele necesare pentru a gestiona astfel de situaţii de conflict. (…) Cred că este foarte important ca fiecare cadru didactic să ştie cine are responsabilitate atunci când se întâmplă un astfel de incident. Să ştie către cine merge, care sunt sancţiunile, să ştie că este protejat şi aici foarte important, apropo de statutul cadrelor didactice, cred că este esenţial modul în care le arătăm apreciere – dialogul cu familiile sau în şcoală, cât şi în ceea ce priveşte modul în care finanţăm sistemul educaţional”, a explicat ministrul. AGERPRES