„21.276 de copii români au ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provin din familii în care părintele unic susţinător este plecat, potrivit statisticilor oficiale. Neoficial însă, numărul acestora este mult mai mare. Intenţia de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinţii plecaţi, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eşantionul măsurat de Salvaţi Copiii România. Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă”, evidenţiază organizaţia.
Conform sursei citate, foarte mulţi dintre părinţii plecaţi nu intenţionează nici să se întoarcă definitiv în România (41%), în timp ce 38% au o astfel de intenţie, iar în celelalte cazuri nu s-a luat încă o decizie în acest sens.
Dintre factorii care ar putea contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în ţară, cel mai frecvent invocat ţine de piaţa muncii (locuri de muncă, condiţii de salarizare) – 39%, urmat de îmbunătăţirea sistemului de sănătate (24%) şi de ameliorarea climatului social general/vieţii politice (20%).
Fenomenul copiilor rămaşi în ţară, în vreme ce părinţii lor muncesc în străinătate, este unul de amploare, definitoriu pentru România postdecembristă, susţine organizaţia.
„Doar în statisticile oficiale sunt 73.868 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, septembrie 2022), din care 21.276 sunt complet lipsiţi de îngrijirea părintească, având ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provenind din familii în care părintele unic susţinător este plecat”, se mai arată în sondajul Salvaţi Copiii România. AGERPRES