Chişinău, 20 apr. /MOLDPRES/. Noile rute de aprovizionare cu gaze naturale în sud-estul Europei pot oferi oportunități pentru Republica Moldova și cetățenii ei, care vor avea acces la diverse surse de gaze la prețuri competitive. Integrarea pe piața regională de gaze a fost discutată astăzi la Chișinău, în cadrul unui atelier de lucru organizat de Ministerul Energiei, Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport de Gaze (ENTSO-G) și Secretariatul Comunității Energetice, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Energiei, experții europeni și autohtoni au discutat despre principalele provocări, aspectele de reglementare a pieței gazelor naturale, transpunerea și implementarea codurilor de rețea, obligația de a face stocuri de gaze, modelele de separare a operatorilor sistemelor de transport de gaze (unbundling) din țările vecine, dar și importanța dezvoltării sectorului de gaze naturale cu emisii reduse de carbon.
Totodată, s-a discutat despre oportunitatea utilizării Platformei energetice europene de achiziții comune de gaze naturale. Platforma își propune să coordoneze acțiunile și negocierile UE cu furnizorii externi, pentru a beneficia de ponderea Uniunii pe piața globală a gazelor și a obține condiții mai bune pentru toți consumatorii UE. Achizițiile comune de gaze naturale în cadrul acestei Platforme sunt planificate a fi lansate în trimestrul doi al anului curent.
Un alt subiect a fost asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale la nivel UE și măsurile planificate în sezonul de încălzire 2023-2024, inclusiv măsuri pentru diversificarea rutelor și surselor de aprovizionare cu gaze naturale. „În sezonul trecut, Energocom a fost prima companie din regiune care utilizat „coridorul vertical” Grecia-Bulgaria-România-Moldova-Ucraina. Astfel, R. Moldova vine către țările europene cu o ofertă de securitate energetică în domeniul gazelor – o rută de transport ce va permite mai buna valorificare a depozitelor subterane de gaze din Ucraina”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Pe lângă diversificarea surselor de aprovizionare, R. Moldova își va armoniza cadrul legal la cel european, iar tarifele de transport bine structurate vor permite ca țara să devină atractivă pentru tranzit.
Evenimentul a fost susținut de proiectul Fondul de consiliere în politici, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).