Peste 75.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai, cei mai mulţi dintre aceştia optând pentru Costineşti, Mamaia şi Vama Veche.
Secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România, Corina Martin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă organizată în staţiunea Eforie Nord, că cei mai mulţi turişti sunt aşteptaţi în special la Costineşti şi Mamaia, datorită evenimentelor care se vor organiza în aceste staţiuni.
„Aşteptăm peste 75.000 de turişti pe litoral în weekend-ul de 1 Mai, datorită evenimentelor ce se organizează mai ales în Costineşti şi Mamaia”, a spus Martin.
Pe primul loc ca număr de turişti prezenţi la un eveniment va fi „Beach, Please”, festivalul care, potrivit organizatorilor, va atrage în Costineşti circa 50.000 de participanţi.
Conform vicepreşedintelui Organizaţiei Patronale Costineşti, Ilie Marinel, la festivalul „Beach, Please”, aflat la a doua ediţie, vor evolua o sută de artişti, într-un program intensiv de 13 ore de muzică pe zi.
„Surpriza anului trecut – ‘Beach, Please’, în weekendul de 1 Mai, revine într-un format grandios în acest an”, a afirmat Marinel.
Şi staţiunea Mamaia, cu o capacitate oficială de cazare de circa 20.000 de locuri, va atrage turişti, având în vedere că sunt anunţate mai multe evenimente, pe plaje şi în cluburi.
„Ediţia cu nr. 30 SUNWAVES continuă să atragă un număr foarte mare de vizitatori străini şi români – sunt vândute peste 10.000 de bilete către turişti ce vin din Europa de Vest, pe primele locuri fiind Marea Britanie, Germania şi Italia, dar si turiştii români, desigur. GRILL FEST, cea mai nouă experienţă de barbecue şi muzică din România, dar şi FESTIVAL du BONHEUR oferă o reţetă de mare succes – gastronomie savuroasă, spectacole culinare şi muzică, cu artişti de renume, anunţaţi deja, pe plajele din Constanţa şi Mamaia”, se arată într-un comunicat de presă transmis de patronate.
Vama Veche se situează pe locul al treilea în topul destinaţiilor turistice de pe litoralul românesc pentru minivacanţa de 1 Mai, fiind aşteptaţi 7.000 – 8.000 de turişti.
Preşedintele Patronatului Eforia Turistică, George Lică, a afirmat că staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, preferate în special de familiile cu copii, sunt şi ele pregătite pentru primirea turiştilor.
Tarifele de cazare pentru minivacanţa de 1 Mai, pentru un pachet de două nopţi, la o unitate de cazare categoria 3* din Costineşti, pornesc de la 350 lei/persoană, iar pentru un hotel categoria 4*, în aceeaşi staţiune, ajung până la 520 lei/persoană. Tot pentru un pachet de două nopţi, la Venus – 180 lei/persoană, până la 900 lei la hoteluri de 4* All Inclusive; la Mamaia – 175 lei/persoană, până la 2.400 lei la hoteluri 5*; la Eforie – 150 lei/persoană, până la 1.300 lei în hoteluri de 4*, cu demipensiune. AGERPRES