USMF „Nicolae Testemiţanu” va extinde parteneriatul cu Universitatea Stradiņš din Riga

MOLDPRES/. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova va extinde parteneriatul cu Universitatea Stradiņš din Letonia. Anunțul a fost făcut de conducerea USFM „Nicolae Testemiţanu” în cadrul unei întrevederi cu o delegație din Riga, comunică MOLDPRES.

Potrivit USMF „Nicolae Testemiţanu”, cele două instituții de învățământ superior vor colabora pe domenii precum cercetare științifică, activitate didactică și clinică. În acest context,  la Chișinău a venit o delegație, reprezentată de către Eva Strīķe, conferențiar universitar la Departamentul de Anestezie și Terapie Intensivă, Facultatea de Medicină, medic-șef al Spitalului Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”, și Egija Lapiņa, medic-șef adjunct al instituției medicale menționate.

Vizita a avut drept scop evaluarea relațiilor de cooperare între instituții și conturarea segmentelor de colaborare pentru viitor. În cadrul acesteia, medicii letoni au avut o întrevedere cu rectorul Emil Ceban, prorectori și reprezentanți ai subdiviziunilor universitare.

Rectorul Emil Ceban a accentuat deschiderea pentru colaborare interinstituțională. „Suportul Dvs. este esențial pentru noi, în contextul parcursului european al Republicii Moldova, în domeniul activității clinice, creării unui spital universitar, mobilității academice pentru studenți și cadre didactice și schimbului de experiență între specialiști, aplicării programelor virtuale în procesul de studii și a telemedicinei”, a spus Ceban.

Delegația letonă a fost însoțită de către directorul Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău, profesorul Mihai Ciocanu, și vicedirectorul Gheorghe Cociorva, care au vorbit despre parteneriatul cu Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš” și implementarea, începând cu anul 2022, a proiectului comun „Consolidarea societăţii civile, rezistenţa sporită a societăţii faţă de dezinformare, contribuind la comunicarea strategică şi cooperare”.

Proiectul, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Letonia în cadrul Programului de asistenţă pentru dezvoltare, include acţiuni informative sub formă de seminare și schimb de experiență, inclusiv abordarea unor noi proiecte ce ar viza diminuarea riscurilor corupţiei în medicină şi comunicarea strategică cu refugiaţii.