Iohannis: Turneul în America de Sud a avut rezultate eminamente pozitive; România este văzută bine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că rezultatele turneului pe care l-a efectuat în America de Sud sunt eminamente pozitive, arătând că România este văzută bine, dar că este nevoie de o cooperare economică mult mai aprofundată cu ţările din această zonă, deoarece relaţia în acest domeniu este departe de potenţialul pe care îl are.

„Acest turneu a avut rezultate eminamente pozitive. Am avut ocazia să discut, după mulţi ani de când nu s-a mai întâmplat la nivel de preşedinte, cu prieteni tradiţionali ai României, cum astăzi am discutat cu preşedintele Fernandez. Sunt extrem de importante aceste contacte şi mie personal îmi pare rău că ele au avut nevoie de o perioadă atât de lungă ca să se întâmple, dar cred că acum este foarte bine că ne-am văzut. Este foarte important să avem discuţii faţă în faţă şi chiar înainte am discutat cu domnul preşedinte – în Uniunea Europeană, când discutăm despre MERCOSUR şi relaţiile noastre, găsesc un punct de vedere; când discut aici, la faţa locului, pot să înţeleg mult mai bine poziţia prietenilor latino-americani şi să duc aceste concluzii în Consiliul European. (…) Eu cred că prin această vizită am contribuit la o conştientizare importantă la prietenii noştri. România există, este prezentă şi doreşte să aprofundeze aceste relaţii. Am fost primiţi foarte bine peste tot”, a spus şeful statului, la Palatul prezidenţial Casa Rosada, în conferinţa comună de presă susţinută cu omologul argentinian, Alberto Fernandez.

 

Iohannis a subliniat că se doreşte aprofundarea cooperării economice cu ţările din America de Sud.

„România este văzută bine, dar ambiţia mea este să fie chiar văzută şi să înţeleagă prietenii noştri că dorim o aprofundare reală a relaţiilor, dorim o cooperare economică mult-mult aprofundată. Pentru că trebuie să recunoaştem: avem o relaţie economică bună, dar care este departe de potenţialul la care poate fi. Colaborările sectoriale sunt dorite, dar multe sunt încă într-o fază incipientă – agricultură, cercetare, educaţie, digitalizare”, a mai afirmat şeful statului.

El a subliniat că în România oportunităţile economice sunt enorme.

„Să nu-şi imagineze cineva că, din cauza războiului, în România lucrurile merg prost. În România, lucrurile merg foarte bine şi pot să vă spun că România este una dintre economiile care, cu toate că este lângă război, creşte. Creşte în fiecare an. Avem investiţii foarte multe şi domnului preşedinte i-am transmis că invităm investitorii argentinieni în prima fază să ne cunoască, să vină să vadă, să cerceteze piaţa şi să facă investiţii. Acelaşi lucru este adevărat şi invers. Peste tot în lume există oportunităţi şi părerea mea şi a domnului preşedinte Fernandez este să fructificăm aceste oportunităţi în primul rând între ţări prietene, unde lucrurile pot funcţiona foarte bine”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis încheie cu vizita oficială în Argentina turneul efectuat în America Latină începând cu 18 aprilie. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, turneul sud-american se va încheia miercuri. AGERPRES