Potrivit proiectului, MAI urmează să creeze o platformă dedicată în termen de 6 – 12 luni de la adoptarea actului normativ.
„Este încă un pas înainte pe care România îl face pe drumul transformării digitale, după lansarea aplicaţiei ghişeul.ro şi a cazierului judiciar online gratuit. Ne propunem să îi oferim cetăţeanului o viaţă mai uşoară, o relaţie directă cu instituţiile statului, servicii uşor accesibile şi transparente, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. (…) După adoptarea proiectului de ordonanţă de urgenţă, MAI va dezvolta o platformă, în termen de 6 – 12 luni, ceea ce va permite înmatricularea şi radierea online a autovehiculelor, în primă fază pentru acele autovehicule deja înmatriculate în România”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Sebastian Burduja, citat într-un comunicat al MCID transmis marţi.
Anul trecut au fost înmatriculate aproape 130.000 de autoturisme noi şi peste 320.000 de maşini aduse din străinătate. AGERPRES