Circulația auto pe drumul spre Aeroport va fi restricționată începând cu 2 mai

Circulația auto pe drumul spre Aeroport va fi restricționată începând cu 2 mai și până la jumătatea lunii august, ca urmare a lucrărilor de extindere a Aeroportului Internațional Iași, care includ construirea unui nou terminal, T4, dar și a unei noi parcări.
‼️ Accesul autovehiculelor va fi interzis de la pod Ciric până la terminalele Aeroportului în perioada lucrărilor. Pasagerii vor putea ajunge cu autoturismele personale doar până la parcările publice de la Ciric, de unde vor putea lua autobuze ale Companiei de Transport Public (CTP). Pe lângă autobuzele de pe traseul regulat 50, ale căror orare sunt deja corelate cu zborurile, vor fi puse la dispoziție curse speciale cu o frecvență mai mare, corelate, de asemenea, cu perioadele de vârf de la Aeroport.
Măsura a fost cerută imperativ de Aeroportul Internațional Iași și de firma de construcții și este strict necesară pentru continuarea lucrărilor de construire a noului terminal și a noii parcări. Restricțiile au fost deja discutate de conducerile Primăriei Municipiului Iași, Aeroportului și Consiliului Județean, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale și Poliției Rutiere.
O altă serie de măsuri au fost discutate astăzi, 26 aprilie, în cadrul unei întâlniri pe care primarul Mihai Chirica a avut-o cu reprezentanții Aeroportului Internațional Iași, ai Camerei Taximetriștilor din Iași și ai firmelor de transport alternativ (Uber și Bolt).
‼️ Astfel, pe lângă autobuzele CTP, drumul spre Aeroport va putea fi folosit și de autoturismele taxi și de transport alternativ. Pentru a putea prelua în timp util pasagerii de la Aeroport, acestea vor avea o serie de locuri rezervate în parcările publice din zona Ciric.
Drumul spre Aeroport va putea fi folosit și de angajații aerogării și alte persoane desemnate de Aeroportul Internațional Iași (angajați ai firmei de construcții, polițiști de frontieră, angajați ai companiilor aeriene etc.), care le va elibera ecusoane speciale de acces.
Toate aceste decizii – cu efect doar temporar, în perioada lucrărilor la Aeroport – se vor concretiza într-o dispoziție a primarului.
Poliția Locală va mobiliza echipaje în zonă și va colabora cu Poliția Rutieră și ceilalți factori implicați pentru implementarea acestor măsuri.