Va crește numărul de arbori din Grădina Copou

Consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate pentru actualizarea documentației aferente lucrărilor de restaurare și reabilitare a Grădinii Copou, precum și indicatorii financiari aferenți acestui proiect. Scenariul ales de către specialiștii peisagiști, precum și intenția municipalității sunt de a păstra identitatea Parcului Copou ca o „grădină monument”.
IMPORTANT!
1. Nu se vor tăia decât copacii bolnavi și periculoși pentru oameni!
Orice intervenție asupra spațiului verde va fi făcută doar după studii peisagistice și dendrologice amănunțite, cu avizul specialiștilor din domeniu.
2. Studiul prevede creșterea numărului de arbori din Grădina Copou!
Orice copac îndepărtat va fi înlocuit și vor fi plantați arbori în plus!
3. Aleile din asfalt vor fi reamenajate cu dale lise și astfel se va îmbunătăți circulația pietonilor, inclusiv a cărucioarelor pentru copii și rolelor.
4. Teiul lui Eminescu va fi conservat.
5. Vor fi amenajate peluze rezistente la călcare și umbrire, care să permită statul pe iarbă,.
6. Foișorul fanfarei va fi reconstruit și mărit.
7. Vor fi restaurate obiectele de artă (busturi, fântână arteziană etc.).
8. Va fi înființat un teatru de vară în zona Casei de Cultură „Mihai Ursachi”.
9. Va fi modernizat sistemul de iluminat funcțional și arhitectural.
10. Va fi realizat un sistem de sonorizare ambientală pentru activități literare și culturale și a unui sistem de supraveghere video.