Dacă ar mai încăpea doar puțin aer în mine

m-aș ridica cu o palmă deasupra pământului

fără ca să zbor…

Doar m-aș ridica despărțindu-mă de atingerea tălpilor

neavând aripi și nici formă aerodinamică

asemenea unui balon ținut

de sfoara ascunsă în palmă

refuzând ghicitul

care mi-ar elibera înălțarea…

 

Aș fi doar un semn al trecerii mele prin mine

prin încăpățânarea despărțirii

de Marele Anonim

sau de nimicnicia turmei ce  așteaptă

să-i iasă în cale prăpastia…

 

Cu aer mai mult în mine

m-aș ridica deasupra înălțimii…

din ce în ce mai mic…

ca un punct al depărtării și îndepărtării…

 

Asemenea celui care a călcat apa

voi călca aerul despărțind cerurile…

voi pătrunde în lumea acesta ieșită din vis

în care nimic nu mai contează,

nimic nu mai are urmă de sânge

nici palmă primită în locul sărutului

nici inimă frântă la eliberarea iubirii

doar aerul m-ar ține deasupra

a tot ceea ce-n urma mea

ar începe să se nască.