Ciolacu: Avem o ciumă a pensiilor speciale, care, încet, încet, duce către o criză socială

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut luni seara că problema pensiilor speciale trebuie rezolvată, având în vedere că este un jalon asumat în PNRR, şi nu va accepta pierderea banilor din acest program.

Marcel Ciolacu a adăugat că pensiile speciale şi cumulul pensiei cu salariul la stat sunt lucruri diferite şi, în cazul pensiilor speciale, pentru a nu risca respingerea la CCR, se va merge pe mai multe variante.

 

„Sunt mai multe discuţii, pe fondul discuţiei şi de constituţionalitate, să vedem dacă se mai poate face cumul de pensie cu salariu tot de la stat şi cu anumite depăşiri. Sunt două lucruri total diferite. În primul rând, România trebuie să facă anumite reforme, reforme asumate în PNRR. E un lucru total separat şi avem o mare problemă. Cum am zis acum câteva zile, avem o ciumă a pensiilor speciale care, încet, încet, este o inechitate, încet, încet duce către o criză socială, lucru pe care trebuie să-l rezolvăm punctual. Eu nu o să accept ca România să piardă vreun euro din PNRR, pentru că nu a făcut vreun jalon, mai ales jalonul în ceea ce priveşte pensiile speciale, dar, de-a lungul anilor, am dat foarte multe legi care au fost întoarse de la Curtea Constituţională. Îndreptăţit, foarte multe şi atunci am căutat mai multe variante, discutate în primul rând în interiorul coaliţiei, pe urmă şi în spaţiul public, pentru a nu se mai întâmpla acest lucru. Cel mai important este faptul că trebuie rezolvat jalonul cu pensiile speciale. (…) Încet, încet, a devenit o presiune foarte mare, este o inechitate şi de aici, repet, se poate ajunge chiar la o criză socială din cauza unor lucruri întâmplate în aceşti 30 de ani. (…) Nu e o problemă să scăpăm şi de această ciumă, că s-a scăpat şi de ciuma de la PSD şi eu şi colegii mei ne-am vindecat, n-avem nicio problemă. Este un lucru foarte serios. De câte ori am făcut modificările şi având un singur lucru, o singură abordare, s-a întâmplat să ni se respingă de la CCR. Atunci înseamnă că trebuie să mergem pe mai multe variante”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Întrebat dacă ar urma să fie afectate şi pensiile în plată, Ciolacu a spus că pentru pensiile speciale în plată se poate recurge la o „justă impozitare”.

„Se poate recurge la impozitare, la o justă impozitare, pe anumite praguri, dacă nu depăşeşti veniturile pe care le-ai avut în activitate, dacă ai avut venituri suplimentare, ai fost şi angajat la stat în această perioadă. N-a vorbit nimeni, nici de privat. Trebuie corectat acest lucru. Nu poţi să supraimpozitezi zona privată cât timp tu, statul român, nu ţi-ai făcut întreaga datorie, pentru colectare, pentru digitalizarea ANAF-ului, pentru combaterea evaziunii fiscale. Întâi statul să-şi facă această datorie şi pe urmă vom vorbi de impozitare progresivă”, a precizat Ciolacu.

Liderul PSD a menţionat că trebuie stopate angajările la stat, mai puţin în Sănătate şi Învăţământ, şi se pot relua când este necesar.

„Trebuie stopate, că nu, nu putem umfla aparatul statului român, fiindcă la un moment dat nu mai e sustenabil. E normal că aşteptăm să venim cu noua lege a salarizării, noua lege a pensiilor, ca să facem reforma în adevăratul sens. Dar, până atunci, nici nu putem să ne uităm cum continuă angajările la stat. Ele se stopează şi prin memorandum, mai puţin în Sănătate şi Învăţământ, şi pe urmă prin memorandum, vii în faţa Guvernului, dai explicaţiile şi dai drumul în cazul în care ai nevoie de aceste de angajări”, a explicat preşedintele PSD.

Marcel Ciolacu a subliniat că nu vor fi tăieri de pensii sau salarii, iar o nouă lege a salarizării va fi o prioritate pentru coaliţie, pentru a fi eliminate excepţiile. Totodată, prin viitoarea lege a salarizării ar urma să fie eliminate sporurile, care să fie cuprinse în corpul salariului.

„Nu taie nimeni niciun salariu, nu taie nimeni nicio pensie. Cu adevărat, am hotărât în coaliţie ca o prioritate să fie noua lege a salarizării, pentru că nu mai putem crea tot timpul anumite excepţii. Excepţiile trebuie să se termine în România”, a punctat Ciolacu.

Liderul PSD a menţionat că a discutat cu ceilalţi lideri din coaliţie, Kelemen Hunor şi Nicolae Ciucă, pentru a fi făcută o analiză privind secretarii de stat, în condiţiile în care „poate sunt prea mulţi în cabinetele demnitarilor”. AGERPRES