Ordinul care prevede scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru IT-işti, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul care prevede scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor pentru angajaţii care desfăşoară activităţi al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator a fost publicat în Monitorul Oficial.

Ordinul iniţiat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) prevede că atât angajaţii din instituţiile publice, cât şi cei din privat beneficiază în mod egal de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor.

Potrivit unui comunicat de presă al MCID, ordinul se aplică şi personalului angajat din instituţiile publice locale, iar scutirea de impozit se aplică pe întreaga perioadă în care angajatul desfăşoară efectiv activitatea de creare de programe pentru calculator.

Scutirea se aplică pentru întreaga durată a lunii, indiferent de durata efectivă de muncă, prevede ordinul.

Noul ordin prevede evaluarea periodică a angajaţilor din domeniul IT pentru a verifica îndeplinirea criteriilor de scutire de impozit.

De asemenea, ordinul aduce clarificări şi modificări importante care vin în sprijinul angajaţilor din domeniul IT din instituţiile publice. Scutirea de impozit, aplicabilitatea la nivel local şi clarificarea noţiunii de durată a aplicării scutirii reprezintă puncte-cheie care contribuie la transformarea digitală a României şi la dezvoltarea profesională a specialiştilor. AGERPRES