„Sărbătorim astăzi Ziua Europei, un prilej pentru a reflecta la beneficiile proiectului european, care ne-a adus de-a lungul timpului libertate, stabilitate, prosperitate şi democraţie. Unitatea şi solidaritatea fără precedent demonstrate de Uniunea Europeană şi de statele sale membre după declanşarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei au reconfirmat valoarea acţiunii europene comune, precum şi rolul Uniunii de actor capabil să răspundă aşteptărilor şi nevoilor partenerilor din vecinătate şi nu numai, afectaţi de acest război nedrept. Uniunea Europeană şi statele membre s-au mobilizat exemplar pentru a gestiona consecinţele complexe ale războiului în interiorul Uniunii, în relaţia cu partenerii globali, precum şi cu statele terţe afectate. Am fost neobosiţi în efortul de a promova şi apăra modelul nostru european ancorat în respectul pentru dreptul internaţional şi ataşamentul pentru democraţie, drepturile omului şi statul de drept”, a arătat ministrul de Externe, potrivit mesajului remis de MAE AGERPRES.
El a adăugat că România a acţionat permanent în consonanţă cu viziunea de coeziune europeană care defineşte profilul de stat membru al UE şi a contribuit constant, prin acţiunile sale, la răspunsurile comune pentru asigurarea securităţii Europei şi a cetăţenilor ei.
„A acţiona în sprijinul Ucrainei, al Republicii Moldova, al regiunii înseamnă a acţiona pentru consolidarea securităţii noastre şi a cetăţenilor noştri”, a subliniat Aurescu.
Potrivit acestuia, România a continuat să vină cu propuneri, cu soluţii care să dea o şi mai mare consistenţă acţiunii europene, într-un context foarte dificil, în care deciziile privind marile dosare europene de actualitate sunt profund interconectate şi necesită abordări convergente.
„Evoluţiile geopolitice recente au confirmat, totodată, ceea ce România a promovat constant, în mod deosebit faptul că Uniunea trebuie să răspundă printr-o ofertă ambiţioasă vecinilor săi europeni care au făcut o alegere strategică pro-europeană şi care sunt angajaţi, prin eforturi reale de modernizare, pe calea europeană. Astăzi, Uniunea se deschide spre Est, iar contribuţia României în acest proces a fost şi rămâne esenţială”, a menţionat el.
Bogdan Aurescu a amintit că ultimul an a fost marcat de importante evoluţii ale procesului de extindere a UE atât în Balcanii de Vest, cât şi în Vecinătatea Estică, dovadă a menţinerii angajamentului Uniunii faţă de acest proces cu implicaţii strategice.
„Decizii istorice au fost adoptate la nivel european în iunie anul trecut prin acordarea statutului de candidat la aderare Ucrainei şi Republicii Moldova şi recunoaşterea perspectivei europene a Georgiei, obiective pentru care România a pledat consecvent şi decisiv. România va continua să sprijine activ şi concret aceşti parteneri în parcursul lor de aderare. Deciziile recente adoptate la Consiliul Afaceri Externe din 24 aprilie în sprijinul Republicii Moldova, la propunerea României, confirmă abordarea noastră consecventă axată pe acţiuni şi instrumente concrete în sprijinul acesteia. Obţinerea într-un timp record a acordului politic pentru crearea unui regim de sancţiuni al UE pentru contracararea acţiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova şi a ordinii sale constituţionale, iniţiativă pe care am lansat-o în luna februarie, sau contribuţia noastră la decizia de stabilire a Misiunii civile de Parteneriat UE în Republica Moldova (EUPM Moldova), la conducerea căreia a fost ales recent un reprezentant al diplomaţiei române, ilustrează acest angajament în sprijinul vecinilor noştri aflaţi pe calea europeană, contribuind la creşterea securităţii şi rezilienţei Republicii Moldova, ca şi a securităţii regionale”, a mai transmis ministrul.
El a completat că, în acest an, Ziua Europei coincide cu lansarea activităţii la Bucureşti a Centrului European în domeniul industrial, tehnologic şi de cercetare în materie de securitate cibernetică – prima entitate europeană cu sediul pe teritoriul României, un rezultat „de excepţie” al eforturilor diplomaţiei române, care a reuşit în decembrie 2020 să câştige competiţia europeană pentru găzduirea sa.
„Mai ales în contextul provocărilor actuale, crearea unui ecosistem european de expertiză în securitate cibernetică confirmă statutul României în Uniunea Europeană de actor pe deplin implicat în gestionarea provocărilor complexe în materie de securitate, atât la nivel naţional, cât şi european”, a indicat MAE.
Deciziile diplomatice ale României, dar şi importanţa geopolitică, strategică a regiunii Mării Negre au confirmat rolul ţării noastre de promotor al stabilităţii în regiune, de stat care contribuie semnificativ la securitatea internă şi externă a UE, a subliniat Bogdan Aurescu.
„România este pe deplin angajată să contribuie activ pe mai departe la consolidarea acestei dimensiuni a proiectului european. În acest sens, o decizie pozitivă pentru aderarea României la Spaţiul Schengen este o prioritate pentru care lucrăm în continuare la nivel european, nu doar în vederea maximizării contribuţiei noastre la securitatea UE, cât şi pentru a aduce beneficii concrete cetăţenilor români şi celorlalţi cetăţeni europeni, precum şi companiilor din România şi întreaga Europă, în spiritul celor patru libertăţi de mişcare care stau la baza proiectului european şi al principiului solidarităţii europene, ce trebuie aplicat fără excepţii. Astăzi, de 9 mai, celebrăm realizările Uniunii. Europa noastră trebuie să fie un continent al păcii şi al democraţiei. Vom continua să susţinem proiectul unei Europe libere în alegerile ei, o Europă puternică, eficientă şi deschisă lumii, cât mai unită şi activă în vecinătate şi la nivel global”, a încheiat Aurescu. AGERPRES