Ateneul Național din Iași vă invită la un nou concert de excepție!

 

Turneul național al pianistului Horia Mihail – ediția a 11-a „Pianul Călător | ENCORE” ajunge la Iași – Miercuri, 17 Mai, de la ora 19:00 la Sala Unirii (fostul Cinema Victoria)!

Emoția unui nou început. Ediția a 11-a, din nou Pianul călător | Encore 
Un program extrem de atractiv, alaturând cele mai frumoase piese oferite ca bis în cele 10 turnee de pâna acum, va încânta publicul care revine cu entuziasm în sălile de concert sau în aer liber, pentru a asculta pe viu un nou recital „Pianul călător” sustinut de pianistul Horia Mihail. În premieră, anul acesta, recitalul va fi urmat  în majoritatea orașelor de proiecția filmului documentar „Pianul călător – 10 ani”, care spune povestea primului deceniu al acestui proiect, o idee cu un destin și un traseu cu totul inedit.
Povestea

Azi ne impresionează efortul artiştilor care fac turnee mondiale, schimbă avioane şi fusuri orare şi, concert de concert, dau tot ce e mai bun.
E bine să ştim că, în istorie, există de mult artişti la fel de dedicaţi. În 1846-1847, pianistul Franz Liszt a făcut un turneu prin toată Europa alături de instrumentul său. A ajuns şi în teritoriul care avea să devină România şi, reţineţi, atunci cel mai rapid vehicul era trenul cu aburi, completat de trăsură unde acesta nu putea ajunge.
Provocarea

În 2011, când a început această poveste, sărbătoream 200 de ani de la naşterea lui Liszt. Cu această ocazie, Horia Mihail – solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio – a făcut, alături de pianul său, un turneu prin mai multe oraşe din România, instrumentul rămânând rând pe rând în folosinţa unei comunităţii locale pe timp de un an.

Mai multe informații despre eveniment și turneu pe: http://www.pianulcalator.ro/