Primarul Mihai Chirica a acordat o parte din premiile celei de-a XXVIII-a ediție a Târgului de Carte LIBREX

Primarul Mihai Chirica a acordat o parte din premiile celei de-a XXVIII-a ediție a Târgului de Carte LIBREX „Primăvara cărților la Iași”. Îndrăgitul eveniment a avut loc în perioada 10 – 14 mai 2023 în Palas Mall – Atrium, sub motto-ul „Cuvintele care ne conectează și ne transformă”. Târgul este organizat de SEDCOM LIBRIS și Organizația Patronală AGORA a Societăților pentru Difuzarea Tipăriturilor și a altor Bunuri Culturale din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.
La eveniment au fost prezente cele mai importante edituri din România care au atras atenția publicului prin lansarea ultimelor apariții editoriale, prezentări de carte, întâlniri cu autorii, sesiuni de autografe etc.
„Mihail Sadoveanu spunea că orice carte este o urnă plină de amintiri! Marele povestitor nu-și închipuia că poate exista un om care să nu iubească poveștile trecutului….
La rândul meu, nu-mi pot imagina o lume fără cărți și fără lectură, una dintre cele mai nobile însușiri ce i-au fost hărăzite omului.
De aceea, salut orice inițiativă menită a readuce cartea în atenția publicului de toate vârstele și de toate gusturile și felicit firma SEDCOM LIBRIS și Organizația AGORA pentru superbele eforturi pe care le face în această privință.
Apreciez, de asemenea, preocuparea și străduința editurilor din țară și din afara ei de a veni din nou în orașul nostru pentru a ne prezenta o ofertă de carte atât de atrăgătoare.
Și, bineînțeles, nu îi uit deloc, ba chiar îi asigur de întreaga mea recunoștință pe autorii acestor minunate volume, fără de care toată această aventură nu ar fi posibilă, fără de care lumea noastră ar avea mai puține povești, mai puțini eroi și mai puțin mister”, a declarat primarul Mihai Chirica.