Fotbal: Programul meciurilor naţionalei Under-20 din viitorul sezon al Elite League

Echipa naţională de fotbal Under-20 a României va participa începând din luna septembrie la al treilea sezon consecutiv în Elite League U20, competiţie ce reuneşte 8 selecţionate din Europa: România, Cehia, Germania, Italia, Polonia, Norvegia, Anglia şi Portugalia, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul oficial.

Până la finalul anului, naţionala U20 va mai disputa cinci partide de verificare, în compania Cehiei, Portugaliei, Angliei, Norvegiei şi Germaniei.

Programul meciurilor din Elite League U20:
7 septembrie 2023: România – Cehia
12 septembrie 2023: Portugalia – România
12 octombrie 2023: România – Anglia
16 octombrie 2023: Norvegia – România
17 noiembrie 2023: România – Germania
21 martie 2024: România – Italia
26 martie 2024: România – Polonia

În ediţia 2022/2023 a Elite League U20, din cele 6 partide disputate, România a înregistrat o singură victorie, un egal şi 4 înfrângeri.

Selecţionerul naţionalei U20, Daniel Pancu, a convocat pentru ediţia trecută a competiţiei 40 de jucători, dintre care 83% erau legitimaţi la formaţii din România, 30% evoluau în prima divizie, 45% la nivel de eşalon secund, 20% în al treilea eşalon, iar 5% la nivel de tineret.
AGERPRES