Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe anunța, la începutul lunii aprilie, lansarea – alături de cei doi comisari europeni, Elisa Ferreira, Comisar european pentru coeziune și reforme și Nicolas Schmit, Comisar european pentru locuri de muncă și drepturi sociale – Programele Naționale aferente Politicii de Coeziune 2021-2027.
Astăzi, alături de reprezentanții Ministerului Investiţiilor și Proiectelor Europene, Costel Alexe a prezentat primarilor din județul Iași oportunitățile de finanțare prin programul european menționat anterior.
Regiunii de Nord-Est, din care face parte și Iașul, îi este alocată suma de 1,75 miliarde de euro destinați dezvoltării comunităților și reducerii decalajului dintre noi și celelalte state europene. „Trebuie să susținem fiecare investiție eligibilă finanțărilor europene, astfel încât dezechilibrele teritoriale să fie remediate, iar viziunea României asupra dezvoltării să fie una și aceeași cu cea europeană.
Nu vom putea vorbi vreodată de o Uniune Europeană dezvoltată fără o Românie dezvoltată, așa cum o Românie dezvoltată nu va putea există fără o regiune a Moldovei puternică și susținută în implementarea marilor obiective, cu un sistem medical eficient, cu o infrastructură rutieră modernizată, cu oportunități serioase pentru forța de muncă și cu un mediu prielnic pentru investitori în vederea dezvoltării propriilor afaceri.
Deși am făcut progrese semnificative din punct de vedere economic de când am aderat la Uniunea Europeană, suntem în postura în care nevoile încă există.
Astăzi, suntem în postura în care fiecare unitate administrativ teritorială din județul Iași se poate baza pe un parteneriat solid cu Consiliul Județean, iar noi, la rândul nostru, avem sprijinul echipei de guvernare în ceea ce privește investițiile importante.
Una din componentele esențiale în vederea parteneriatului cu UE suntem chiar noi, reprezentanții autorităților publice locale.
Am fost încredințați de cetățeni să gândim proiecte, să le implementăm și să dezvoltăm un oraș, o comunitate.
Iașul trebuie să devină un județ competitiv și inovativ, atractiv prin mobilitatea urbană și instituții de învățământ accesibile și moderne.
Iașul trebuie să fie un județ digitalizat, iar proiectele de investiții să fie prioritare din acest punct de vedere”, sibliniază Costel Alexe.
Printre obiectivele așteptate în urma investițiilor din regiunea NE:
peste 9000 de locuințe cu performanță energetică îmbunătățită;
clădiri publice cu performanță energetică îmbunătățită;
244 km de drumuri județene modernizate;
reducerea cu 50% a numărului de accidente pe drumurile modernizate;
infrastructură educațională nouă sau modernizată.
„Avem nevoie de o politică de coeziune care să ne consolideze statutul social și economic prin reducerea disparităților regionale și concentrarea fondurilor în investițiile locale și vom face tot ce ne stă în putință pentru a beneficia de oportunitățile oferite”, a conchis Costel Alexe.