Budăi, despre protestele profesorilor: Copiii nevinovaţi nu trebuie să sufere pe final de an; fac apel la dialog

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, la Ploieşti, referindu-se la protestele profesorilor, că acestea sunt legitime, însă nu trebuie să sufere copiii nevinovaţi, arătând că soluţii există şi făcând, totodată, apel la dialog şi înţelegere.

„Soluţia pentru dascăli nu este a ministrului Muncii, este a noastră, a PSD. Eu cred că dascălii noştri ştiu că atunci când PSD a fost la guvernare, de veniturile dumnealor s-a vorbit doar pe plus. De altfel, de veniturile tuturor cetăţenilor. Noi, PSD, spunem că protestul dascălilor este legitim şi avem şi soluţii pentru dumnealor, dar credinţa noastră este că acei copii nevinovaţi nu trebuie să sufere pe final de an şi trebuie ca o soluţie să fie găsită împreună prin dialog şi nu prin impuneri şi cu forţa şi nu peste noapte”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.

Acesta a făcut apel la profesori la înţelegere şi dialog, astfel încât copiii să nu sufere.

„Nu am trecut noi în PNRR legea salarizării şi legea pensiilor, nu le-am pus noi între paranteze, însă suntem dispuşi la dialog şi facem apel la toţi dascălii la înţelegere şi la deschidere la dialog, pentru că noi o avem şi trebuie să facem toate eforturile împreună astfel încât copiii nevinovaţi să nu sufere”, a mai arătat Budăi. AGERPRES