Orice variantă este posibilă în ceea ce priveşte reconfigurarea Guvernului la finalul acestei luni, inclusiv preluarea de către PNL a Ministerului Dezvoltării, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
„În condiţiile în care rediscutăm toate ministerele, orice este posibil. PNL are suficiente resurse umane bine pregătite să conducă orice minister, inclusiv Ministerul Dezvoltării”, a spus Bode.
El a explicat echipele tehnice lucrează în prezent la programul de guvernare. „Sperăm noi, la începutul săptămânii viitoare să avem definitivat noul program de guvernare care, de altfel, este actualul program de guvernare, updatat, ţinând cont de faptul că vorbim despre încorsetarea acestui program în limitele bugetului aprobat pentru anul 2023”, a arătat Bode.
Ministrul de Interne a afirmat că, în cazul unei solicitări pentru schimbarea protocolului de guvernare, PNL va cere să fie redus numărul de ministere şi „rediscutarea tuturor portofoliilor de la zero”.
Astfel, în această variantă, numărul maxim de ministere ar fi 18. „Dacă rămânem în formula de 18 ministere, UDMR va avea două ministere şi vicepremier, PNL va avea 8 ministere, vicepremier şi secretarul general al Guvernului, iar PSD va avea 8 ministere, premier, vicepremier şi cancelarul Guvernului”, a detaliat Bode, care a estimat că la sfârşitul săptămânii viitoare va fi definitivată structura viitorului Executiv. AGERPRES