Aderarea României la Spaţiul Schengen este „parte a soluţiei, nicidecum a problemei”, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la Black Sea and Balkans Security Forum.
„Noi asigurăm protecţia frontierelor Uniunii Europene nu de acum, investim din 2011 peste un miliard de euro – investiţi doar de către structurile Ministerului Afacerilor Interne în echipamente, tehnologii şi pregătirea profesională a poliţiştilor de frontieră şi nu numai, tocmai pentru că aplicăm toate condiţionalităţile aquis-ului Schengen, doar că nu beneficiem şi de drepturile care ni se cuvin”, a spus ministrul.
În ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la Schengen, Bode a transmis că în prezent „România consideră că principala armă a diplomaţiei trebuie să fie din nou utilizată”. Astfel, a vorbit de dialogurile cu oficialii din Spania, această ţară urmând să deţină preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în a doua parte a anului.
Potrivit ministrului Bode, aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen este „o prioritate” pentru preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.
Ministrul Afacerilor Interne a vorbit şi despre implicarea autorităţilor din ţara noastră în combaterea migraţiei ilegale.
„Avem un rol foarte important, pentru că regiunea Mării Negre şi a Balcanilor de Vest este esenţială, deoarece vorbim de un spaţiu geografic preponderent de tranzit, nu unul de destinaţie finală (…) Deşi nu suntem pe ruta balcanică, ne implicăm activ în eforturile regionale de reducere a fluxurilor de migraţie ilegală, însă eforturile noastre trebuie dublate de cele ale Uniunii Europene, pentru maximă eficienţă”, a arătat Lucian Bode. AGERPRES