Rafila: Peste 1.000 de copii se nasc anual cu malformaţii cardiace; 800 dintre ei sunt operaţi în România

Peste 1.000 de copii se nasc anual cu malformaţii cardiace, din aceştia 600 sunt operaţi în România prin proceduri chirurgicale, iar alţi 200 prin proceduri intervenţionale şi alţi aproximativ 120 de copii cu urgenţe majore merg în străinătate, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„Numărul de copii care se nasc cu astfel de malformaţii în fiecare an depăşeşte 1.000. Cam asta este incidenţa. Din aceşti copii circa 600 sunt operaţi în România prin proceduri chirurgicale, iar prin proceduri intervenţionale încă circa 200. Asta înseamnă centrele din Târgu Mureş, Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. Circa 100 – 120 merg la tratament în străinătate şi mă refer în special la cei la care există o urgenţă majoră pentru care nu se poate face deocamdată intervenţie în România, iar mortalitatea generală la aceste 800 de cazuri care sunt operate sau se face intervenţional – terapie intervenţională – mortalitatea este sub 5%, faţă de o mortalitate medie de 6-7% la nivel mondial”, a afirmat Rafila, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”.

Potrivit ministrului, peste 140 de specialişti sunt pregătiţi în România şi Italia.

„Aceşti specialişti sunt din diverse categorii, fie vorba de medici chirurgi cardiovasculari, de anestezie, terapie intensivă, asistenţi medicali sau persoane de altă specialitate. Centrele care beneficiază de tineri specialişti care au făcut acest training sunt Timişoara, Cluj, Iaşi. Trebuie să trec centrul de chirurgie cardiovasculară de la Târgu Mureş, care a fost centrul de debut al acestei activităţi în România. Însă mă bucur că am reuşit la Bucureşti să dezvoltăm acest centru care se ocupă şi de dezvoltarea şi în celelalte centre din ţară. Scopul este să devenim sustenabili şi toţi copii din România care au malformaţii cardiace şi care au nevoie de intervenţie să beneficieze de ele pe de o parte în România şi pe de altă parte cât mai aproape de domiciliu lor”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

El a susţinut că până în 2026 toate cazurile de copii cu malformaţii cardiace ar putea fi operate în România.

„Cred că până în anul 2026 ajungem la această capacitate. În 3-4 ani. Asta era de fapt ţinta. (…) Activitatea de pregătire, training şi extindere la nivel naţional este coordonată de aici de la Spitalul „Marie Curie” pentru celelalte centre, respectiv Cluj, Iaşi şi Timişoara”, a afirmat ministrul.

Alexandru Rafila a afirmat că prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se achiziţionează ambulanţe speciale pentru transportul copiilor cu malformaţii cardiace. „Un fel de paturi de Terapie intensivă pe roţi ca să putem să asigurăm transportul exact al acestor copii care au nevoie de o asistenţă medicală înalt specializată. Ca să îi putem transporta în condiţii de siguranţă cumpărăm aceste ambulanţe care sunt de culoare galbenă”, a mai afirmat Rafila.

Medicul Tammam Youssef a spus că numai la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” au fost efectuate 1.148 de operaţii cu 14% – 15% urgenţe neonatale.

„Incidenţa copiilor este de 8 la mie şi avem 1.000 – 1.300 de cazuri (n.r. cu malformaţii cardiace)”, a spus medicul.

Managerul Spitalului „Maria Sklodowska Curie”, Daniel Buzatu, a spus că medicul curant decide în ce ţară găseşte tratamentul cel mai potrivit unde poate fi trimis un copil cu malformaţie cardiacă. „În Germania, în Italia, Franţa.. Nu trimitem numai la San Donato (n.r. clinică)”, a arătat reprezentantul spitalului.

„La ora actuală suntem o cardiologie comparabilă cu oricare cardiologie din lume. De la diagnosticul fetal, deci, ştim de la început că un copil va avea o malformaţie cardiacă. Este primit pe terapie intensivă şi apoi împreună cu colegii alegem cea mai bună soluţie pentru el”, a arătat medicul cardiolog Alin Nicolescu.

La rândul său, şeful Secţiei de Terapie Intensivă Nou Născuţi, Cătălin Cîrstoveanu, a afirmat că urgenţele grave se rezolvă în ţară.

„De-a lungul timpului am ajuns să facem aproape toate procedurile care se fac la nivel internaţional”, a mai spus medicul, care a menţionat că centrul de la Spitalul „Marie Sklodowska Curie” rezolvă 80% din această patologie. AGERPRES