Primarul Mihai Chirica a participat la sediul Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași la colocviul „150 ani de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza”.
În cadrul evenimentului a conferențiat academicianul Gheorghe Cliveti și a avut loc lansarea volumului colectiv „Alexandru Ioan Cuza – 150 ani de la moarte”, coordonat de Aurica Ichim și Alexandru Gorea și prezentat de prof.univ.dr. Ioan Milică.
Cu același prilej a fost deschisă expoziția „Alexandru Ioan Cuza – simboluri ale aducerii aminte”.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu: Muzeul Național Cotroceni, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași, Centrul Cultural Ruginoasa și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Ruginoasa.
„Numele Alexandru Ioan Cuza este sinonim cu una dintre cele mai frumoase povești ale istoriei noastre: unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859! Atunci am consemnat începutul României Mari, cea mai frumoasă realizare a poporului român!
Povestea unirii este o poveste despre solidaritate și despre puterea celor mulți. Când conducătorii, guvernele și poporul acționează împreună, Țara se dezvoltă, se modernizează și se schimbă în bine!
Inițiator al amplelor reforme care au transformat România, domnul Cuza este azi unul dintre cei mai iubiți conducători ai românilor. Istoria i-a dat dreptate, iar poporul l-a făcut eroul a nenumărate legende prin care și-au exprimat recunoștința față de cel care le-a fost atât de aproape.
La 150 de ani de la moartea domnitorului, apelul meu nu poate fi decât unul la unitate. Să ne aducem aminte de marile reforme ale domnului Cuza, de iubirea sa față de patrie, de aversiunea lui față de hoți și să continuăm procesul de modernizare a României!”, a transmis primarul Mihai Chirica.