Dialogul cu sindicatele din învăţământ va continua, întrucât pentru coaliţia de guvernare Educaţia rămâne o prioritate naţională, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă, care a subliniat însă că o parte dintre măsurile solicitate nu pot fi puse în practică în acest moment fără riscul ieşirii din ţinta de deficit bugetar asumată de ţara noastră.
El a participat, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare destinate sprijinirii sistemului naţional de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, inclusiv din diaspora ştiinţifică.
„În momentul de faţă, avem o grevă declanşată la nivelul sindicatelor din învăţământ şi doresc să subliniez câteva aspecte care trebuie să fie cunoscute şi conştientizate de către fiecare dintre noi. Am discutat cu reprezentanţii sindicatelor, atât la nivelul Ministerul Educaţiei, în echipă la nivelul Guvernului, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, la nivelul Legislativului şi, desigur, reprezentanţii coaliţiei pentru a avea un dialog cât se poate de onest şi a face în aşa fel încât să se înţeleagă că nu sunt doar vorbe, ci că ne-am asumat ca învăţământul să reprezinte prioritatea naţională numărul unu, ceea se va întâmpla, atât prin programul de guvernare, cât şi prin modul în care se va reflecta prin măsurile pe care le-am luat, le vom lua, astfel încât să asigurăm viitorul copiilor noştri, viitorul ţării”, a afirmat Ciucă.
Prim-ministrul a adăugat că, de la preluarea mandatului, a făcut tot ce a fost posibil astfel încât învăţământul să primească bani mai mulţi.
„În 2022, bugetul Educaţiei a fost crescut cu 2 miliarde, anul acesta bugetul a fost crescut cu 6 miliarde. (…) Nu cred că poate nimeni să-şi asume că printr-o simplă formulă aplicată la un sistem în continuă evoluţie putem să rezolvăm problemele care trenează de atât de mulţi ani. Am prezentat tot ce am făcut, care sunt beneficiile pentru cadrele didactice, pentru elevi şi studenţi, ce urmărim pentru îmbunătăţirea infrastructurii la nivelul instituţiilor de învăţământ, ce urmărim pentru alinierea tehnică şi tehnologică a laboratoarelor din şcoli şi universităţi. Au fost fonduri şi sunt fonduri alocate în sistem de prioritate. (…) Sunt două priorităţi la nivel naţional: sistemul de educaţie şi sistemul de sănătate”, a transmis Nicolae Ciucă.
El a evidenţiat că problemele din Educaţie nu pot fi rezolvate prin blocarea anului şcolar.
„Este foarte clar pentru noi toţi că nu putem să vedem profesorii noştri în altă parte decât la catedră, iar pe copiii noştri, elevi sau studenţi, în bănci sau în amfiteatre. Nu cred că în momentul de faţă este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul şcolar. De aceea, mă angajez personal, am discutat şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul, vom avea întâlniri cu asociaţia părinţilor, cu asociaţia elevilor şi vom face în aşa fel încât, pe bază de dialog, să rezolvăm problema, făcând încă o dată apel şi la liderii de sindicat şi la cadrele didactice să înţeleagă măsurile pe care noi le-am luat”, a subliniat premierul.
El a amintit că noile Legi ale Educaţiei au fost votate în Parlament şi se doreşte punerea lor în aplicare cât mai rapid.
„Ieri, tocmai, s-au votat Legile Educaţiei. Este un pachet de legi – Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului universitar. Trebuie să le punem în aplicare, trebuie să facem în aşa fel încât, până la începutul anului şcolar, legile să poate să intre în funcţiune şi să producă efecte”, a mai transmis Ciucă.
Potrivit acestuia, sunt însă măsuri care sunt foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă.
„Am decalat întreg procesul de elaborare a Legii salarizării prin care se elimină inechităţile şi se aduce învăţământul pe locul care i se cuvine. Am găsit, de asemenea, resurse să putem să asigurăm acei bani, acele bonificaţii pentru debutanţi în învăţământ. (…) Este în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern, proiectul de ordonanţă de urgenţă. Am înţeles problemele personalului nedidactic şi auxiliar. (…) Dar, celelalte chestiuni pe care le-am discutat la întâlnirea cu liderii sindicatelor sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă, în condiţiile în care – şi încă o dată fac apel – trebuie să înţelegem că România ca să poată să beneficieze în continuare de fondurile europene (…) avem o ţintă de deficit pe care trebuie s-o îndeplinim. Nu putem să sporim în acest moment cheltuielile, pentru că absolut orice astfel de cheltuială produce efect pe deficit şi, o dată ce am pierdut controlul asupra deficitului, este clar că nu ne mai îndeplinim obiectivele şi intrăm într-o altă paradigmă, pe care nu ştiu cine o va controla”, a explicat prim-ministrul.
El a completat că nu ar fi „nici onest, nici corect, nici principial” să predea un mandat care să aibă probleme.
„Nu ar fi nici onest, nici corect, nici principial să predau un mandat care să aibă probleme, să aibă… Oricum sunt probleme, orice asumare de mandat presupune de la sine şi asumarea problemelor. Nimeni nu ne dă o situaţie rezolvată şi să o guvernăm. Venim la guvernare ca să rezolvăm problemele. Dar, încă o dată, o astfel de chestiune n-aş putea să o fac, pentru că nu mi se pare, cum spuneam, nici principial şi nici onest şi este o chestiune care are continuitate într-o coaliţie care şi-a asumat guvernarea într-o situaţie deosebit de dificilă pentru ţara noastră”, a spus Ciucă.
Premierul a precizat că la rocada guvernamentală nu va prelua portofoliul Dezvoltării, aşa cum s-a vehiculat în ultimele zile. AGERPRES