Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la Vila Florica din Argeş, că PNL are ca obiectiv rezolvarea problemelor ridicate de sindicatele din educaţie.
Prim-ministrul a subliniat, în acest context, că a avut un dialog deschis, îl va avea şi în continuare şi consideră că problemele cadrelor didactice sunt îndreptăţite.
Ciucă a subliniat că speră să se ajungă la un rezultat la un rezultat „astfel încât copiii şi părinţii să nu fie victimele acestui demers”.
„Doresc să subliniez şi eu că Partidul Naţional Liberal, liberalii nu s-au speriat niciodată de greutăţi, şi le-au asumat cu responsabilitate, cu înţelepciune şi au demonstrat că acestea pot fi rezolvate, pot fi duse la bun sfârşit. De aceea, şi astăzi Partidul Naţional Liberal are ca obiectiv rezolvarea problemelor ridicate de sindicatele din educaţie şi îmi asum ceea ce voi declara acum, şi anume că am avut un dialog deschis, îl vom avea în continuare şi considerăm că problemele cadrelor didactice sunt îndreptăţite, dar împreună, aşa cum am procedat în zilele trecute, inclusiv ieri, şi sunt convins că şi astăzi, prin dialog deschis, prin înţelegerea contextului şi prin înţelegerea paşilor pe care îi avem de făcut în continuare pentru a asigura guvernarea şi stabilitatea ţării, vom ajunge la un rezultat astfel încât copiii şi părinţii să nu fie victimele acestui demers”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Liderul liberal a adăugat PNL va merge în continuare pe drumul „dreptei şi al dreptăţii”.
„Istoria Partidului Naţional Liberal a fost mereu una dreaptă, dreaptă cu România, dreaptă cu toţi cetăţenii ei, indiferent de opţiunile politice. Pe acest drum al dreptei şi al dreptăţii vom merge şi mai departe. La mulţi ani Partidului Naţional Liberal! La mulţi ani, dragi liberali”, a transmis Ciucă, la evenimentul de marcare a 148 de ani de existenţă a PNL. AGERPRES