Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, și directorul DGASPC, Florin Ion, s-au întâlnit, ieri, cu elevi și studenți ocrotiți în Centrul de Servicii Sociale Bucium.
„Suntem între două momente importante, Ziua Familiei și Ziua Copilului, iar faptul că am reușit să petrecem timpul împreună ne-a făcut pe toți să ne simțim parte a unei familii mari și frumoase.
În astfel de clipe îmi dau seama cât de important este rolul serviciilor sociale și de ce trebuie să investim pentru a-i sprijini pe acești copii sclipitori de inteligenți, care poate altfel nu ar avea ocazia să își atingă potențialul.
Îmi doresc pentru ei să își descopere visul și ce vor de la viață pentru că au toate resursele interioare să reușească ceea ce își propun. Acum se află la o vârstă plină de provocări și incertitudini, dar este probabil cea mai fericită perioadă din viața lor, una de care și eu îmi amintesc cu drag. Curaj, dragilor! Aveți încredere în voi și în ceea ce simțiți că este misiunea voastră”, le-a transmis președintele CJ, Costel Alexe.