M-am întâlnit cu Pablo Neruda

pe Calea Victoriei

aștepta lângă Palatul Telefoanelor

trăsura sau dirijabilul

avea de gând să ajungă la granița dintre mâna ta și trandafirul pregătit pentru jertfă

 

Poetul frunzelor căzătoare

ale sonetelor de dragoste

ca o apă curgătoare

trecută prin defileul sânilor eliberați

prădați de libertatea mișcărilor ispititoare

aștepta trăsura sau dirijabilul

pe Calea Vuctoriei

în dreptul Palatului Telefoanelor

 

L-am întâlnit în așteptarea sa pașnică

de om trecut prin ocnele cuvintelor

prin strigătul fierbinte al celor de la galere

era încremenit, retras în sine,

cât să nu i se vadă borurile pălăriei

 

Era o statuie

mișcătoare doar atât cât să urce în imaginația mea

ascuns privirilor celorlalți, de parcă

pe Calea Victoriei

în dreptul Palatului Telefoanelor

nu aștepta nimeni trăsura sau dirijabilul…

 

Nici tu nu ai observat acest mic amănunt

legat de Pablo Neruda

pe când acesta a ieșit la plimbare

îmbrăcat doar în lungi săruturi

”și-ntr-o tristă coamă a ceței dezolante”…

 

Ai crezut că ochii mei fixează doar nevăzutul

spijinindu-l să nu se prăbușească

peste Palatul Telefoanelor

de pe Calea Victoriei

acolo unde mi-ai reamintit

că trebuie să apară sărăcia

din mijlocul căreia ne-am ridicat

ca o stare primejdioasă

deasupra tuturor poemelor scrise

chiar și de Pablo Neruda

pe care încep să-l privesc cum se-ndreaptă

spre Palatul Telefoanelor

de pe Calea Victoriei

călare pe un val uriaș…

 

Și atunci mă întreb fără ca tu să observi:

La ce-i va mai folosi trăsura sau dirijabilul?